COMUNICATE DE PRESA
În contextul crizei provocate de COVID-19, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, alături de Ministerul Fondurilor Europene, au demarat demersuri privind suplimentarea sumelor pentru cei care au aplicat pentru granturile pentru capital de lucru şi pentru modificarea condițiilor pentru a redeschide înscrierea pentru măsura 1 - microgranturi.
Cornel Cătălin Bulf, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri(MEEMA) a participat la deschiderea celei de-a 7 ediții a Conferinței Europene a Clusterelor, organizată în sistem de videoconferință de Comisia Europeană în parteneriat cu Președinția germană a Consiliului UE, în data de 10 noiembrie 2020.
În vederea pregătirii tehnice a proiectelor, vă invităm să consultați proiectul ghidului de finanțare „ElectricUp”, pentru întreprinderi mici și mijlocii și domeniul HORECA, privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Național, precum și a staţiilor de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in. Aici poate fi descărcat proiectul de ghid👇 http://energie.gov.ro/ElectricUp/
Dan Dragoş Drăgan, Secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a reprezentat România la cea de-a XIa Conferință a miniştrilor comerțului din Uniunea pentru Mediterana (UfM), care a avut la data de 10 noiembrie 2020, în format videoconferință. Din delegația României a făcut parte de asemenea Diana Alexandra Codău, Director general al Direcției Generale Comerț Exterior.
Reuniunea informală a Consiliului Afaceri Externe - Comerț s-a desfăşurat la data de 9 noiembrie 2020, în format videoconferință. România a fost reprezentată de secretarul de stat însărcinat cu afaceri europene din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Dan Dragoş Drăgan, și de directorul general al Direcției Generale Comerț Exterior, Diana Alexandra Codău.
Secretarul de stat Dan Dragoș Drăgan, a participat la Conferința online privind supravegherea pieței în Uniunea Europeană – Facing the challenges, organizată de Comisia Europeană în parteneriat cu Președinția germană a Consiliului UE, reprezentată de Ministerul Federal German pentru Afaceri Economice și Energie, care s-a derulat în perioada 4-5 noiembrie 2020.
Președinția germană a Consiliului UE a organizat în data de 5 noiembrie 2020, în sistem de videoconferință, reuniunea Grupului de lucru la Nivel Înalt pentru Competitivitate și Creștere (HLG COMPET), propunând spre dezbatere două subiecte: Industria europeană și progresele în tehnologia digitală: de la inovare prin proiecte strategice la competitivitate și Mai bună reglementare - aplicarea testului IMM, pentru susținerea redresării și pentru reducerea sarcinilor administrative. La videoconferință au participat directorul DG Grow, Kerstin Jorna și directorul DG Connect, Khalil Rouhana care au evidențiat că această transformare digitală la nivelul industriei și a companiilor este modelată în interesul cetățenilor și pentru sustinerea mediului de afaceri, respectând valorile UE, astfel digitalizarea fiind o necesitate, nu o alegere.
București, 05 noiembrie 2020 – Daniela Nicolescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) a prezidat o întâlnire a Comisiei de Dialog Social cu reprezentanți ai industriei metalurgice, pentru a discuta despre provocările cu care se confruntă industria în contextul pandemiei COVID-19 și modul în care ministerul poate să vină în întâmpinarea lor pentru a soluționa o parte din probleme. La reuniune au participat și secretarul de stat Dan Dragoș Drăgan, Mirona Daia, director Politici industriale și competitivitate, Adriana Sârzea, director Piața Internă și reprezentanți ai ALRO, LibertySteel Galați, TMK Artrom, TMK Resita, TenarisSilcotub, Donalam Calarasi, dar și ai UNIROMSIDER.
Luni, 2 noiembrie a.c., secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Iulian Cristian Simu, a avut o întrevedere, la Cairo, cu domnul general locotenent Abdel Moneem El-Terras, președinte și director general al Organizației Arabe pentru Industrializare (OAI). La întâlnire a participat și E.S. Mihai Ștefan Stuparu, ambasadorul României în Egipt, precum și reprezentanți ai unor companii românești.